Cum să scapi de ridurile adânci dintre sprâncene

Cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene, ‼️Îndepărtare sprancene - Claudia Bonte - Brow Designer

Toate acestea s-au întâmplat cu mai mulţi ani în urmă, pe insula Guanoja Menor şi au legătură, în cea mai mare parte, cu un tânăr american pe nume Ray Milliken. Mă îndoiesc să fi auzit de el, doar dacă nu cumva aţi fost dăruiţi cu o memorie excepţională şi aţi avut ocazia să citiţi vreun articolaş despre colonia lui, tipărit de tabloidele naţionale, dar prin părţile astea numele lui rămâne unul de referinţă.

Majoritatea americanilor pe care-i întâlneşti în străinătate se împart pe tipologii. Pun asta pe seama faptului că, atunci când întâlnim un conaţional, avem tendinţa de a exagera, de a adopta modele catalogabile de comportament, de a ne etala excentricităţile şi punctele de vedere politice clasificabile, orice ar putea, mai târziu, să se dovedească obiect de dispută, totul ca să putem fi mai uşor de recunoscut pentru celălalt.

Această tendinţă, cred, are repercusiuni asupra reputaţiei noastre de oameni pentru care timpul este un obiect de preţ; nu vrem să irosim niciun moment din vacanţele noastre sau, în cazul expatriaţilor, ca mine, din perioada de pensie, legând relaţii bazate pe afinităţi greşite.

Eu intru în categoria celor de nobilă tradiţie.

Caracteristici

Cincizeci şi opt de ani, cu burdihan şi o barbă sură, fost funcţionar de stat, contabil, retras la pensie pe această insulă de pe coasta Hondurasului. Divorţat o dată, acum îmi duc traiul alături de o fiică a insulei, o negresă de douăzeci de ani pe nume Elizabeth, care nu găteşte nici bine, nici rău, dar a cărei prestaţie erotică nu e niciodată lipsită de entuziasm. Când pun pe răboj aceste adevăruri, simt că viaţa e delimitată de operele lui Maugham, Greene şi Conrad. Şi aştept cu nerăbdare să evoluez spre următorul tip, o eminenţă cenuşie, genul de figură ilustră degenerată, chemată să soluţioneze controversele iscate în jurul vreunei mărunte probleme de doctrină insulară.

Omul ăla e aici de la uraganul din şapteşopt.

cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene noutati suisse anti imbatranire

În orice caz, tipul lui Ray făcea parte dintr-o varietate mai contemporană; era unul dintre acei bărbaţi-copii pe care îi găseşti cutreierând pe meleagurile însorite de la capătul lumii, mereu dând impresia că se îndreaptă către un paradis despre care auzise vorbindu-se, către o plajă despre care se spune că e neatinsă, unde sperau să realizeze… ceva, împlinirea unei ambiţii pe jumătate conturate, ale cărei standarde de pace şi puritate sunt atât de înalte, încât reprezintă o garanţie a eşecului.

Pribegi îşi zic, şi pe bună dreptate, căci pribegia este singurul domeniu în care sunt specializaţi. Ştiu cum să doarmă pe gratis pe Buttermilk Key, cunosc cele mai ieftine restaurante din Belize City, cel mai bun meşter de sandale din Panajachel, au lâncezit în puşcăriile mexicane, au făcut dizenterie pe când călătoreau prin ţinuturile sălbatice din Olancho şi au fost alungaţi din diverse oraşe pentru consum de droguri sau lipsă de fonduri.

Dar, în ciuda cunoştinţelor şi a experienţei lor, sunt tineri neobişnuit de seci, metodici şi lipsiţi de entuziasm, având personalităţi cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene cu grijă, pentru a insulta cât mai puţin spectrul larg al populaţiei. Când treceau de treizeci de ani — aceasta era vârsta lui Ray când l-am întâlnit —, se stabileau adesea pentru mai multă vreme într-un loc preferat, iar în jurul lor creşteau laolaltă obşti de hoinari mai tineri.

În timpul unei asemenea perioade, putea apărea un subtip — urmaşi ai lui Charles Manson, care îşi foloseau siguranţa de sine pentru a-şi exercita influenţa în domenii de profit precum sexul şi drogurile.

cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene st prex swiss anti aging

Însă Ray nu era din această plămadă. Mi se părea că pribegia îl lipsise de viclenie, de predilecţia pentru abuzul de putere şi rămăsese un inocent. Era mijlociu de statură, bronzat, cu părul zburlit, decolorat de soare şi ochi căprui incrustaţi pe un chip frumos, dar cu nimic ieşit din comun; avea înfăţişarea unui băieţandru, face crema anti-imbatranire al sorţii.

Riduri palide, delicate, i se răspândeau din colţurile ochilor, ca nişte zgârieturi pe o bucată de gresie. Pâine albă. Prima oară l-am văzut în piaţa oraşului Debarcaderul Meachem, stând pe o bancă de piatră, sub singurul pom — o acacie pipernicită — şi făcând noduri marinăreşti pentru distracţia unui cârd de copii negri, subţiratici.

Mi-a zâmbit larg, pe când treceam pe lângă el şi, surprins, obişnuit cu privirile ostile cu care tinerii americani îi gratulau îndeobşte pe cei mai în vârstă, i-am întors zâmbetul şi m- am oprit să privesc.

Tocmai sosisem pe insulă şi eram prins în hăţişul birocraţiei legate de arendarea unui teren, scos din sărite de faptul că aveam de-a face cu un avocat care insista să-şi cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene engleza stricată când dădea explicaţii, adus în pragul exasperării de beţivanii incompetenţi care îmi ridicau casa, transformându-mi proiectele clare într-o realitate de coşmar cubist. Tovărăşia lui Ray era un respiro bine-venit.

Într-un răstimp de patru luni, ne-am întâlnit, de două sau trei ori pe săptămână, la un pahar la Salón de Carmín — un bar dărăpănat, stând să se prăbuşească, construit pe piloni, deasupra apelor poluate ale portului. Ca să evităm zgomotul şi frecventele încăierări, stăteam în spate, pe pasarela de unde proprietăreasa îşi arunca zoaiele. Ray şi cu mine nu scotoceam unul în sufletul celuilalt, doar spuneam poveşti.

Buying options

Ale mele descriau vicisitudinile vieţii la Washington, în vreme ce ale lui erau povestiri exotice despre chicleros şi despre jadul blestemat maya; cum călătorise el către Guayaquil în iahtul unei vedete rock sau vâslise singur pe Río de la Pasión, către ruinele nedezgropate din Yaxchilán; cum i-au ieşit în cale gherilele din Salvador. Pur şi simplu, era cel mai bun povestitor pe care-l cunoscusem vreodată. Un adevărat magician. Fiecare poveste a lui fusese, în mod evident, cizelată şi recizelată, până când valenţa emoţională a evenimentelor istorisite ajunsese să fie ţesută într-o proză limpede, plină de culoare.

Cu toate acestea, erau la limita superficialului şi când le ascultai îţi venea uşor să crezi că erau rodul bogat al cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene sale. Poveştile erau, mi-a spus, asul lui din mânecă. Ori de câte ori era la strâmtoare, găsea un american bogat şi reuşea să se învârtă de câţiva dolari destăinuindu-şi trecutul.

Tratamentul medical al ridurilor cu toxina botulinica

Ştiind că mă considera bogat, i-am aruncat o privire circumspectă, dar el a râs şi mi-a reamintit că el plătise ultimele două rânduri. Deşi era întotdeauna protagonistul poveştilor sale, mi-am dat seama că unele erau probabil la mâna a doua, altfel ar fi fost mult mai bătrân şi mult mai bolnav. Dar, în pofida acestui lucru, am ajuns să înţeleg că, la mâna a doua sau nu, poveştile erau ale lui, că deveniseră parte din fiinţa lui, aşa cum un poster lipit pe un perete se contopeşte, la un moment dat, cu suprafaţa de dedesubt, cum să îndepărtezi cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene ridă adâncă dintre sprâncene acţiunea factorilor de mediu.

Printre poveşti, am aflat că a crescut în Sacramento şi a urmat pentru scurtă vreme Cal Tech, specializându-se în astronomie. Dar, de aici încolo, firul poveştii vieţii sale s-a depănat într-o învălmăşeală de anecdote. Din diverse surse, am auzit că închiriase o cabană lângă Punta Palmetto, pe care o împărţea cu o daneză pe nume Rigmor şi cu mulţi alţii, şi că poliţia le dădea târcoale, în urma unor informaţii despre nudism şi consum de droguri.

Dar niciodată nu m-am vârât în această zonă a vieţii sale. Eram tovarăşi de pahar, nimic mai mult şi doar o singură dată am zărit un crâmpei din sufletul îngropat sub înfăţişarea lui placidă. Stăteam, ca de obicei, cu picioarele proptite de balustrada pasarelei, la adăpostul nopţii, departe de discordanta formaţie reggae din local, şi priveam fulgerele îndepărtate, care aruncau sclipiri portocalii deasupra coastei Hondurasului. Fluturi de noapte se loveau de şiragul de becuri atârnate deasupra uşii, iar apa neagră era ca o oglindă lucioasă.

Pe fiecare mal, şiruri de ferestre scăldate în lumini galbene marcau colibele ce urmau linia şerpuită a portului. Discutam despre femei — îndeosebi despre o anume femeie din partea locului, al cărei soţ părea mai preocupat s-o păstreze decât să-i curme infidelităţile.

De parcă femeile s-ar răzbuna pe bărbaţi pentru că au fost atât de proşti încât să se însoare cu ele. A izbucnit în râs, dându-şi seama că era un clişeu nepotrivit. Îţi frâng inima cu bune intenţii.

Antologia SF - Vol.06

A făcut un gest de frustrare, incapabil să exprime ce voia şi îşi privi posomorât mâinile. Nu mai văzusem până atunci o expresie atât de intensă pe chipul lui, era limpede că nu vorbea despre femei la modul abstract.

Părea nedumerit, apoi a izbucni din nou în râs. Îşi plecă ochii din nou, privindu-şi cu insistenţă mâinile. Eram curios. Aveam senzaţia că reuşisem să arunc o privire dincolo de suprafaţă, că enigma pe care o înfăţişa — un tânăr care cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene pierdea în nesfârşite pribegii — ar putea avea o dezlegare simplă. Mi-am formulat următoarele cuvinte cu grijă, sperând să-i smulg o mărturisire. Ray mi-a aruncat o privire tăioasă, dar n-a făcut niciun comentariu.

În definitiv, ele îşi înfig ghearele în noi… dar noi suntem cei care le lăsăm. Ray a deschis apa micelara cerave pareri şi am crezut că era pe cale să-mi spună o poveste, acea poveste unică din viaţa sa, trăită cu adevărat, dar tocmai atunci bătrânul Spurgeon James, beat, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită şi pantaloni scurţi, cu barba-i încâlcită, albă cândva, pătată acum în culori pestriţe de nicotină şi rom, a ieşit din bar pe şapte cărări şi a început să urineze la mal.

Ce noapte crâncenă! S-a sprijinit, clătinându-se, de perete, întorcându-se pe jumătate, cu arcul urinei sclipind în lumina galbenă şi pleoscăind la picioarele lui Ray. Când a terminat, a încercat să stoarcă de la noi nişte bani, spunând povestea care-l făcuse celebru cu o săptămână înainte — susţinea că a văzut farfurii zburătoare planând deasupra golfului Flowers. Nerăbdător să aud povestea lui Ray, i-am azvârlit o lempira, ca să scap de el.

Dar, până când Spurgeon s-a întors înăuntru, Ray îşi pierduse elanul de a vorbi despre trecutul său, fiind, în schimb, pus pe discuţii despre OZN-urile lui Spurgeon. Când îl apucă pandaliile, Spurgeon e în stare să-l vadă pe papă la volanul unui cart. Dar aş vrea să pot. Pe când eram la Cal Tech, plănuisem să mă înscriu într-unul dintre proiectele care căutau viaţa pe alte planete.

cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene mancarimi sub ochi

Dacă socoteşti că un pirat e o sursă credibilă. Am scos un pătrăţel de hârtie împăturit şi i l-am întins lui Ray. E un fragment din jurnalul bătrânului.

Ridică-ți fața agitând ușor! Cum se elimină pliurile nazolabiale și pungile pentru ochi

L-am pus pe secretarul Societăţii de Istorie să-mi facă o copie. Fiica mea cea mai mică e pasionată de science fiction şi m-am gândit că poate o s-o distreze. Ray a despachetat bucata de hârtie şi a citit fragmentul, pe care îl reproduc în cele ce urmează: 7 mai Tocmai coborâsem în cabina mea, după ce am trecut de recif, când am auzit strigătele de uimire şi panică ale pescarilor răsunând prin tambuchi.

română-germană pentru îngrijirea la domiciliu

M-am întors pe puntea superioară şi acolo i-am găsit pe aproape toţi membrii echipajului îngrămădiţi de-a lungul parapetului, mulţi dintre ei arătând spre cer. Aproape direct deasupra şi la o distanţă imposibil de apreciat, am zărit un obiect ce răspândea o lumină roşie, dumnezeiască, rotund, nu mai mare decât un bănuţ. Strălucirea obiectului era cât se poate de ciudată şi probabil că strălucire nu e tocmai cuvântul potrivit pentru a-i descrie efectul.

Deşi era, într-adevăr, strălucitor, nu era suficient cât să mă facă să-mi feresc ochii; şi, totuşi, ori de câte ori am încercat să-mi îndrept privirea către el, m-a cuprins o senzaţie de ameţeală şi am fost obligat să mă uit pieziş.

Am cerut cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene, dar înainte de a- mi fi adus, s-a stârnit un zgomot vijelios — însă niciun pic de vânt în plus — şi obiectul a început să se mărească, păstrându-şi, în acelaşi timp, forma circulară.

Iniţial, am crezut că o să se prăbuşească peste noi, aşa cum a crezut şi echipajul, şi mai mulţi oameni s-au aruncat în mare, ca să nu fie nimiciţi. Cu toate acestea, în curând mi-am dat seama că doar creştea tot mai mult, ca şi cum prin cer ar fi fost arsă o gaură, dând la iveală cerul Iadului, biciuit de flăcări, de dedesubt. Dintr-odată, o rază de lumină, atât de desluşită încât părea o sfoară roşcat-aurie întinsă între cer şi mare, a ţâşnit dinspre Obiect şi a străpuns apele, până la recif.

Apa nu s-a clintit, doar s-a auzit un şuierat şi s-a stârnit un abur, iar după ce acestea s-au potolit, zgomotul vijelios a început şi el să scadă, şi cercul de foc de deasupra s-a micşorat, devenind un punct şi apoi a dispărut.

M-am gândit să trimit o barcă să cerceteze ce a căzut, dar nu eram dornic să pierd Vântul Sudului. Am marcat locul unde a căzut — la nici cinci kilometri de tabăra noastră de la Golful Nisipos — cu gând că la întoarcere vom avea ocazia să cercetăm suficient fenomenul… După câte îmi amintesc, Ray a fost impresionat de fragment, spunând că nu a citit niciodată o asemenea mărturie.

Informasi Dokumen

Conversaţia noastră s-a învârtit în jurul unor subiecte precum coloniile spaţiale, quasari şi ozenişti împătimiţi — pe care i-a criticat aspru pentru că dăduseră un prost renume cercetării extraterestre — şi, cu toate că am încercat să reînvii conversaţia despre femei, n-am avut sorţi de izbândă. Pe vremea aceea, eram ocupat până peste cap cu supravegherea lucrărilor de construcţie la casa mea, căutând prin toate mijloacele, de la complicitate la mită, să obţin documentele de rezidenţă definitivă, şi aceste întâlniri de la Salón de Carmín mi-au intrat în obicei, fără să-mi pun niciun fel de întrebări.

Dacă mi-ar fi cerut cineva părerea despre Ray în perioada aceea, aş fi spus că era un tip destul de plăcut, dar cam mărginit. Nu l-am considerat niciodată prietenul meu; de fapt, am privit relaţia noastră ca fiind lipsită de obligaţiile unei prietenii, ca pe un port ferit de furtunile convenţiilor sociale — noi prieteni, noi vecini, o nouă femeie —, care se stârniseră în jurul meu.

Şi astfel, când în cele din urmă a părăsit insula, după patru luni de astfel de conversaţii, am constatat cu surprindere că îmi lipsea.

Insulele sunt locuri de mister. Inundate de loccitane crema viso uomo şi mai mari ale vântului şi mării, măturate de valurile de evenimente omeneşti, acumulează un straniu magnetism, care îi atrage pe proscrişi, pe excentrici şi — se spune — pe cei cu puteri supranaturale; adăpostesc ciudăţeniile civilizaţiei care evoluează în societăţi involute, iar istoriile lor nu redau tipare ordonate de cultură mai mult decât cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene mozaic bizar.

Insula Guanoja era întruparea misterului, şi asta m-a fascinat de la început.

Cum să scapi de ridurile adânci dintre sprâncene

Iniţial, fusese locul de baştină al indienilor caraibi, care se strămutaseră când oamenii lui Henry Meachem şi sclavii lor şi-au înfiinţat coloniile — urmaşii lor negri vorbesc şi acum o engleză presărată de expresii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Contrabanda cu alcool, traficul de arme şi revoluţia, toate şi-au avut momentele lor în tradiţia insulei, dar cea mai mare parte a acestei tradiţii implica lumea spiritului. Vedenii un cuvânt folosit pentru a acoperi o largă varietate de manifestări neobişnuite, dar referindu-se în general la fantome, deopotrivă umane şi animale ; ecouri mistice, asociate cu consumul de coral negru; şi apoi mai era ideea că unele dintre spiritele care locuiau acolo nu erau umbre ale bărbaţilor şi femeilor care au murit, ci creaturi străvechi şi magice, semizei, rămaşi acolo din vremurile caraibilor.

  • Datorită conținutului ridicat de vitamina C, serul facial hidratant Natura Siberica Oblepikha C-Berrica, cu extract organic din cătină din Altai, accelerează procesele de regenerare, reține umiditatea în piele și îi redă elasticitatea și fermitatea.
  • Mi-a fost un tată, foarte bun.
  • Rumänisch-Deutsch für die Pflege zu Hause | SpringerLink

Odată, John Anderson McCrae, părintele povestitorilor de pe insulă, mi-a prezentat lucrurile astfel: — Poate că insula asta arată ca un os sfrijit, pe care un câine l-a scăpat într-o băltoacă, şi poate că pământul nu e bun pentru bananieri, nici pentru grâne. Dar când vine vorba de cultivarea spiritelor, nu există sol mai bun.

Aşa cum subliniase John Anderson McCrae, nu era un paradis tropical. Deşi bariera de corali era superbă, fiind resursa câtorva staţiuni destinate scufundărilor, insula era alcătuită, în interior, din dealuri acoperite de tufe pipernicite, iar o mare parte din coastă era năpădită de mangrove. Un drum de pământ ocolea o parte din insulă, legând mahalalele — Debarcaderul Meachem, Portul Spaniol şi Capul Vest —, şi un altul ducea de la Debarcaderul Meachem la Golful Nisipos, pe coasta de nord — o plajă arcuită, care părea când frumoasă, când înfiorător de urâtă.

Ăsta era farmecul insulei: puteai să te plimbi de-a lungul unei plaje murdare, dând cu mâna după muşte, păşind cu grijă printre peştii morţi şi excremente de porci, şi apoi, de parcă un filtru diferit ar fi alunecat pe nesimţite peste discul soarelui, observai dintr-odată păsările colibri fluturându-şi iute aripile printre strugurii tropicali, pâlcurile de cocotieri, apele recifului strălucind în fâşii de jad, de turcoaz şi acvamarin.

Printre palmierii Golfului Nisipos se răsfirau câteva zeci de colibe, aşezate pe piloni, cu acoperişurile mâncate de rugină; peste vaduri se întindeau pontoane, cu acareturi de scânduri găurite la capetele dinspre mare, arătând ca nişte schiţe în cărbune ale lui Picasso. Locul nu avea niciun punct deosebit de atracţie, cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene fiindcă familia lui Elizabeth locuia aici, mi-am construit casa — trei camere de cărămizi de beton şi o verandă de lemn — la o sută de metri de capătul drumului ce străbătea insula.

La vreo opt sute de metri de plajă se afla Bojdeuca Găinii şi prezenţa acesteia a fost un motiv în plus să-mi construiesc casa în Golful Nisipos. Nu pentru că mâncarea sau decorul ar fi fost câtuşi de puţin ispititoare, singurul fel care se servea era puiul fript, mai mult oase şi zgârciuri, iar coliba nu era mai mare decât coteţul găinilor, având trei mese de lemn şi o bucătărie. Pe pereţi, una în faţa celeilalte, erau prinse două farfurii pe care un artist grăbit pictase un portret grosolan al proprietarului, John James, alături de soţia sa, iar aceste două chipuri negre, cu zâmbete ce voiau să pară feroce, atât de prost redate, mi s-au părut întotdeauna încleştate într-un duel magic, un duel ale cărui energii răzleţite făceau ca puiul să fie prea prăjit.

L. h. sistemul de întinerire fiziologic al organismului citit gratuit

Dacă îţi plăcea mâncarea bună, făceai mai bine să te duci în altă parte, dar dacă aveai poftă de taclale, Bojdeuca Găinii era neîntrecută. Şi acolo, într-o seară, după un hiat de aproape doi ani, m-am întâlnit din nou cu Ray Milliken.

Eram scos din circulaţie de vreo două săptămâni, reparând stricăciunile făcute la casa mea de ultima vijelie şi, întrucât Elizabeth avea o indispoziţie mensuală, am hotărât să pierd câteva ceasuri privindu-l pe Hatfield Brooks ghicind viitorul la Bojdeucă.

Făcea asta în fiecare miercuri, fără excepţie. La sosire, l-am găsit stând la prima masă de lângă uşă — un tânăr subţirel, care afişa o pleată încâlcită, fără să aibă însă nimic din ostilitatea care însoţea, de obicei, o frizură ca a lui. În comparaţie cu majoritatea insularilor, era ca un sfânt. Harnic, generos, nebăutor, credincios soţiei sale. În faţa lui se afla ceea ce părea o minge de bowling elmiplant crema hidratanta plastic roşu, marmorat, dar era de fapt un glob zodiacal — o jucărie de copil, în interiorul căreia se afla o a doua minge, iar între stratul interior şi cel exterior, apă.

În partea de sus avea o ferestruică şi, dacă scuturai mingea, acolo apărea unul dintre cuvintele da sau nu, răspunzând întrebării tale. Lângă Hatfield, ghemuit într-un colţ, stătea vărul său, Jimmy Mullins, un bărbat mititel şi vânos de treizeci şi cinci de ani.

Avea ochi negri şi aprigi, care sclipeau în lumina crudă; pielea din jurul lor era zbârcită, ca şi cum ar fi fost scoşi pe cale chirurgicală şi apoi vârâţi la loc. Era în bustul gol, cu organele genitale expuse pe jumătate printr-o gaură cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene pantalonii scurţi. John James, falnic şi cărunt, mi-a făcut semn cu mâna din spatele tejghelei, iar Hatfield m-a întrebat: — Cum vă merge, domnule Winship?

cum să îndepărtezi o ridă adâncă dintre sprâncene recenzii fonduri de ten anti-imbatranire

Nu prea ai de lucru, am remarcat, apăsându-mi sticla rece de funte. În tot acest timp, Mullins nu a scos o vorbă. După toate aparenţele, era furios pe ceva, uitându-se urât la Hatfield, foindu- se fără astâmpăr pe banchetă, cu vârful limbii ţâşnind când înăuntru, când afară.

Mi-am dat seama că nu voia să răspundă, să-şi mute atenţia de la ce-o fi fost ce-l supărase. Dar era un şarlatan, un profitor şi nu voia să supere o potenţială sursă de mici împrumuturi. În orice caz, vânătoarea era pasiunea lui.